Proiectul Carieră pentru o zi 2015 s-a desfăşurat în perioada: 6-11 Aprilie. La sesiune au participat 14 elevi de la liceul “Vasile Alecsandri” din Galaţi, unul dintre cele mai bune licee din ţară, însoţiti de profesoara lor.
Spre deosebire de anul acesta, când echipa GRASP Bruxelles s-a angajat să finanţeze în totalitate proiectul (cu ajutorul fiecăruia dintre voi – aici găsiţi informaţii despre cum o puteţi face), anul trecut, copiii s-au mobilizat pentru a strânge singuri fondurile necesare. S-au dovedit extrem de creativi publicând articole în ziarele locale, apărând la postul de televiziune local sau vorbind la radio pledând pentru cauza lor şi dorinţa de a învăţa “altfel”.
Motivaţia şi eforturile lor ne-au dat încrederea ca ceea ce facem este bine iar proiectul trebuie continuat şi în anii următori.